La rascruce de vanturi de Emily Bronte

Written by Post Comment


  • Nu doresc decat sa nu ne despartim niciodata, iar daca un cuvant rostit de mine candva te va durea, gandeste-te ca eu, sub pamant, simt aceeași durere și, de dragul meu, iarta-ma.(p. 189)
  • Doamna Linton, imbracata intr-o rochie larga, alba, cu un șal ușor pe umeri , ședea, ca de obicei, in dreptul ferestrei deschise. La inceputul bolii, mult din părul ei bogat și lung căzuse, acum il purta pieptanat simplu, cu buclele lui naturale date pe spate și tample. Înfatișarea îi era schimbata, așa cum îi spuse lui Heathcliff, dar cand stătea liniștită schimbarea aceasta îi dădea o frumusețe supraomenească. Strălucirii de odinioara a ochilor îi luase locul o lumină visătoare și melancolică. Părea că nu se uită in jurul ei, ci departe, foarte departe... parcă dincolo de această lume. Catherine, de cand se împlinise la față, își perduse aspectul răvășit, dar paloarea, ca și expresia de rătăcire, specifica stării ei mintale, oglindind înca in mod dureros boala, o făceau și mai atrăgătoare. Toate acestea erau pentru mine, și cred că și pentru orcine o vedea, nu dovezi de convalescență, ci peceți puse pe o ființă sortită mortii. (p.185) 
  • -Acum abia imi arati cat ai fost de crudă, crudă si falsă. De ce m-ai despărtit? De ce ti-ai tradat propria-ți inima Cathy? Nu găsesc niciun cuvant de mangaiere. Meriți să suferi. Tu te-ai ucis singură. Da, poți sa ma săruți și să plangi, poți  să-mi storci săruturi și lacrimi: ele te vor arde... te vor condamna. M-ai iubit... atunci cu ce drept m-ai părasit? Cu ce drept... răapunde-mi...m-ai parasit pentru un biet capriciu pe care l-ai simțit fața de Linton? Caci nici sufetința, nici degradarea, nici moartea, nici Dumnezeu și nici Satana nu ne-ar fi putut desparți! Tu, de bunăvoie ai facut-o pe-a ta, ai zdrobit-o și pe-a mea. Pentru mine e și mai greu, pentru ca sunt sanatos. Crezi ca vreau să trăiesc? Ce fel de viața voi duce dacă tu... Doamne! Ție ți-ar plăcea să trăiești cand sufletul  ți-e in mormant? (p. 190-191)
  • -Eu nu mă frămant pentru nimc pe lume, în afară de boala lui tăticu, raspunse ea. Nu-mi pasă de nimic cand e vorba de tata. Și niciodată... niciodată... ah, niciodată, cat oi fi in toate mințile, n-am să fac ceva sau să spun o vorbă care l-ar putea supăra. Îl iubesc mai mult decat pe mine, Ellen, și știi cum am aflat? Ma rog in fiecare seară să trăieasc pana după moartea lui, pentru că prefer să sufăr eu decat să sufere el. Iată dovada că-l iubesc mai mult decat pe mine însămi.(p.271)
  • .....plansul părea , în acea vreme, distracția ei preferată. Am lăsat-o s-o guste din plin catva timp, apoi am început s-o dojenesc și să-mi bat joc de tot ceea ce spuse domnul Heathcliff.......
  • Caci ce nu e in mintea mea legat de ea? Și ce nu-mi amintește de ea? Nu mă pot uita in jos, la pardoseala asta, fără să-i vad trăsăturile desenate pe piatră! În fiecare nor, în fiecare pom... în aerul nopții și-n fiecare privire din timpul zilei... sunt înconjurat de chipul ei! Cele mai obișnuite  fețe ale bărbaților și femeilor... chiar și propriile mele trăsături...își bat joc de mine, semănand cu ea. Lumea întreagă e o colecție înspăimantătoare de amintiri care-mi aminteşte că ea a existat și că am pierdut-o! Ei bine, înfățișarea lui Hareton reprezintă fantoma iubirii mele nemuritoare, a strădaniei mele sălbatice de a-mi afirma drepturile, fantoma degradării, a mandriei, a fericirii si a suferinței mele... (p.378)

Tag-uri:

Share:

0 comentarii